Teo are 4 ani si nu vrea sa-si puna jucariile si hainutele la loc, niciodata... se joaca cu ele prin toata casa, le arunca peste tot, si cand joaca s-a terminat... le lasa imprastiate pe unde nici nu te gandesti... Daca o pun sa le aseze la locul lor, incepe sa loveasca peretii cu jucariile, se tranteste pe jos, urla... si, evident am renuntat la acest lucru, numai sa nu mai asist la atatea urlete. Eu strang mereu dupa ea, dar parca nici nu se cunoaste!... Aproape mereu la noi in casa este dezordine. Este prea mica sa-si aseze jucariile la loc, sunt eu prea exigenta privind curatenia? Cum s-o fac sa nu se mai enerveze asa tare?
Ramona G., Brasov
Draga Ramona,
Totul este ca, atunci cand copilul face o criza, indiferent de motiv, sa-ti pastrezi calmul si sa actionezi corect. Adica, in timp ce copilul este nervos si face o criza este inutil sa incepi cu el o discutie. El oricum nu te aude, urla, se tavaleste pe jos, arunca jucariile, te loveste etc. …de fapt prin aceste gesturi el se concentreaza cum sa te convinga sa-l lasi sa faca ce vrea el. Repeta-i “Vreau sa te linistesti si sa vorbim frumos.” Nu-l eticheta drept “rau”, ci fa-l sa inteleaga ca este un copil bun, dar fapta lui nu este de laudat. Daca nu intelege astfel, il poti lua in brate, daca nu cumva devine mai nervos sau poti afisa o “indiferenta” fata de “circul” lui, timp in care te asiguri ca nu se va rani. In acest timp poti sa te prefaci ca ai ceva treaba prin casa si sa-i arati ca iti este indiferenta (alegeti ce varianta este potrivita in functie de cum reactioneaza copilul, adica ce-l calmeaza pe el, ca de fapt asta intentionam sa-l calmam pentru a discuta apoi cu el).
De asemenea, foarte important este sa nu iei copilul prin surprindere, sa nu-l intrerupi din ceea ce face fara sa-l anunti, fara sa-i dai timp sa se pregateasca. Cand anunti copilul ca trebuie sa aseze jucariile la loc, il privesti in ochi, nu-i eviti privirea. Indiferent ca urmeaza sa ia masa, sa iasa la plimbare sau sa doarma, copilul trebuie anuntat din timp ce urmeaza sa faca, ba mai mult, ii poti chiar repeta acest lucru, de exemplu: “Teo, peste 10 minute iesim in parc sa ne jucam cu copiii” sau “Teo, in jumatate de ora vom servi masa”. Aceasta presupune insa intocmirea unui program zilnic sanatos care sa-i asigure copilului o dezvoltare armonioasa. Daca in viata copilului exista un program bine intocmit, nu rigid, ci usor flexibil dupa trebuintele copilului, si ghidat dupa anumite principii psihopedagogice, atunci cu siguranta vei reusi sa educi copilul intr-un mod disciplinat. Copilul are nu numai drepturi, are si responsabilitati, care trebuie implementate cu multa rabdare si foarte multa dragoste!
Vocea rastita, ridicata, tipata determina automat nervozitate si, plus de asta nu are efect asupra disciplinarii copilului, ca sa nu mai zic ca se poate traumatiza copilul, fiind o forma de violenta verbala. Cand copilul se opune cu multe gesturi neadecvate (adica urla, arunca jucariile, urca pe mobila, te loveste etc.) sa duca la bun sfarsit o responsabilitate a lui, esential este sa-i arati si sa-i explici ca esti suparata pe fapta sa, nu pe el… ATENTIE:suparata - am zis - nu furioasa ...si in acelasi timp sa-ti exprimi disponibilitatea de a-l ierta daca intelege ca el are raspunderea de a-si aseza jucariile si hainutele la loc. Nu trebuie sa renuntam la deprinderea copilului de a fi ordonat si de a avea indatoriri casnice numai pentru ca se opune in mod vehement prin urlete si “scenete”, intrucat fiecare copil trebuie sa aiba sarcini bine definite, sa si le asume si sa le duca la bun sfarsit. Numai astfel ii putem deprinde pe copii de mici cu simtul raspunderii si le putem dezvolta trasaturi pozitive de caracter. Copiii simt nevoia de ordine, de siguranta, in orice situatie, nu numai acasa, ci si afar, la gradinita.
Suntem datori a le oferi copiilor un mediu curat, ordonat, atractiv, care sa le permita o dezvoltare conform ritmului natural, propriu, iar jucariile trebuie adaptate nevoilor proprii si specifice fiecarei varste. Spatiul copilului trebuie sa fie aranjat in asa fel incat acesta sa aiba nevoie de cat mai putin ajutor din partea adultului.
Crizele de nervi sunt mai des intalnite la copiii cu varste intre 2 si 4 ani, dar puteti avea parte de ,,o scena" si mai tarziu. De aceea, esential este sa evitati declansarea unei astfel de crize, dar daca totusi criza s-a produs, nu uitati sa nu va lasati impresionata de tehnicile lui. Orice expresie a dumneavoastra (de spaima, jena, mila etc.), orice reactie ai va fi folosita impotriva ta in viitor, ba mai mult, vor fi din ce in ce mai impresionante aceste “scenete”. E mai bine sa afisezi o fata impenetrabila si inflexibila, sa eviti contactul vizual cu copilul (privesti peste el sau prin el) si fereste-te sa-l cicalesti. Daca exista riscul sa se loveasca, sa isi faca singur rau, nu-i intoarce spatele. Foarte eficient este sa-l duci la baie si sa-l speli pe maini si pe fata cu apa rece, pentru a-l calma. Orice s-ar intampla, gandeste-te ca, daca nu iti pastrezi calmul, situatia scapa total de sub control si exista riscul de a se repeta!
Daca criza a fost menita sa impiedice aplicarea unei cerinte (in cazul tau sa isi puna jucariile la loc), numai dupa ce totul a trecut, ii ceri din nou si calm copilului sa asezati impreuna jucariile la locul lor, altfel, daca renunti la cerinta ta, data viitoare, copilul, va proceda la fel. Pentru inceput transforma asezarea jucariilor si a hainutelor intr-o alta “joaca” (“cine pune cele mai multe jucarii la loc?”,”cine duce ultima jucarie la loc?”etc.). Poti, de asemenea sa angrenezi copilul in jocul de-a stransul jucariilor "Vad pe jos ceva alb, cu urechi mari, care mananca morcovi. Ridica-l si du-l repede in cosul de jucarii". Sau pui ceasul sa sune si arunci intrebarea "Cate jucarii poti sa strangi in 3 minute?". Spiritul competitiv al copilului il va determina sa stranga cat de multe poate. Dupa ce ceasul suna, opresti jocul si daca n-au fost stranse toate jucariile, mai jucati o data jocul. Asadar, inventeaza jocuri prin care sa asezati jucariile si hainutele impreuna cu copilul tau...astfel, va deveni pentru el o alta joaca si o va face din placere, iar in timp le va aseza singur.
De asemenea, copilul are nevoie de ajutor pentru a intelege ce trebuie facut. Incearca sa nu arunci pur si simplu comanda "Teo, strange-ti jucariile" sau “Teo, nu-ti mai arunca jucariile prin casa”. Prin astfel de formulari rezolvam doar pe moment aceasta problema, sau nici atat, intrucat aceste exprimari nu-l sensibilizeaza pe copil. Eficient este sa te exprimi in felul urmator: ”Teo, ma astept ca tu sa-ti asezi singura jucariile si hainutele”. Important este sa si rasplatesti copilul dupa ce si-a strans jucariile, fie cu un pupic sau un “bravo”, fie cu o apreciere pozitiva…fie cu orice altceva ce-l bucura pe copil. Indiferent de varsta, copilul are nevoie sa simta ca este tratat cu mult respect si foarte multa dragoste, si nu uitati, considerati copilul “egalul” vostru.
In speranta ca ti-am putut fi de folos,
Iuliana Ene - Consultant psihopedagogic |
